marți, 28 iulie 2020

Înger solitar

Te caut în noapte, te caut în zori
Printre fluturi, printre flori,
Printre norii călători;
Vreau să ne întâlnim iar
Dincolo de-acel hotar imaginar
Să mă săruți pe frunte iar.

Te caut de luni de zile înger solitar
Să-mi pui iubirea pe cântar
Să vezi dac-a mai crescut
Sau dacă a mai scăzut;

Te caut prin sufletu-mi abătut,
O iau pe drumul cel mai abrupt,
Poate te-ai ascuns pe-acolo
Să joci polo sau altceva
Cu vreo lacrimă rotundă de-a mea.

Te caut prin lume,
Prin paginile de povești cu zâne bune
Și nu mi se pare că te caut în zadar
Căci ani la rând mi-ai fost piatră de hotar
Și drum liniar spre fericire.

Te caut cu dor și cu iubire-n vise
Când cerurile sunt deschise
Să scoți la lumină speranțele-mi apuse,
Să-mi resuscitezi inima
Care-abia mai bate săraca!

Toate drepturile rezervate * Crisastemis
Din Volumul - Înger solitar







Departe de lumea întreagă

Mângâie-mi părul de abanos,
Nu fii fricos ca un iepuraș!
Pune îndoiala pe făraș
Și-arunc-o imediat, arunc-o,
De pe cea mai înaltă stâncă
În groapa adâncă a uitării;

Alungă iubite norii
De pe cerul sufletului meu,
Pune pecetea sărutului tău
Pe buzele-mi uscate
De Apă Vie însetate,
C-aștept de o jumătate de oră
S-aud muzica sonoră ce răsună
Din inima-ți frumoasă, bună!

Ia-mă de mână, 
Haide să fugim pe Lună,
Să stăm departe de lumea întreagă
Cât îmi ești drag și îți sunt dragă,
Să ne bucurăm de dragostea
Care ne leagă de ani de zile;

Bagă tristețea sub tancul cu șenile
Ca-n unele file de poveste,
Să piară în mai puțin de-o clipă;
Fă în pripă tot ce faci,
Căci azi Pământul, ca și Iadul,
E plin ochi de draci... !

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Flori de nu-mă-uita

E adevărat... !

Te-aștept să vii, nu doar vise,
Când stelele pe cer sunt toate-aprinse;
Mi-s tâmplele ninse și trupul plăpând,
Mi-e dor de tine mai mult ca oricând;
Te port în suflet și în gând neîncetat,
Inima îmi bate cu putere
Doar din iubire pentru tine, e adevărat!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Flori de nu-mă-uita

Eu...

Mi-am clădit în suflet Temple
Când mintea-mi și inima-mi
Au început să te contemple
Ca pe un zeu iubite, ca pe un zeu,
Te-am pus pe-același piedestal
Cu-Atotputernicul Dumnezeu.

Eu... Îmi asum vina și păcatul
Că te-am iubit ca pe nimeni altul;
E super aluatul din care ai fost făcut,
Dar ai lăsat dor mult 
în blânda-mi inimioară
Care-a început rău să mă doară.

Te-am iubit ca pe un cântec de vioară,
Te-am pus pe prima treaptă
Pe-o scară înaltă de valori
Când mi-ai adus acel braț de flori
Albastre și albe de nu-mă-uita
Culese chiar de mânuța ta
Dintr-o grădină frumoasă, de undeva...

Te voi iubi până la ultima-mi suflare
Căci mi-ai fost ani de zile alinare,
Cărare lină spre visare,
Rază superbă de soare,
Stea norocoasă strălucitoare!


Toate drepturile rezervate / Crisastemis
Din Volumul - Înger solitar

Știu...

Știu că nu poți să reziști
Când vezi că ochii mei sunt triști;
Și ochii tăi limpezi lăcrimează
În timp ce stelele dansează
La miezul nopții cu Luna...

Cupidon ne trimite săgeți 

întotdeauna,
Mașinii timpului, i se rupe frâna,
Inima îmi bate ca nebuna
Când mă gândesc cum ar fi
Să ne-ntâlnim în prag de seară 

sau în zori
Într-o grădină mare cu flori...

Să mă cucerești 

c-o singură privire
Ca de fiecare dată,
Să-mi dai o sărutare,

să cad ca secerată
În brațele-ți calde, ca altădată,
Să mă bucur de iubirea-ți minunată,
De fiecare clipă binecuvântată
Petrecută împreună...
Știu că mă iubești
Ca pe o zână frumoasă, bună!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Înger solitar

La tine

La tine mă întorc
Când nu mai știu pe un' să merg,
Când mă cuprinde neliniștea
Și nu mai văd nicio cale de scăpare
Din a tristeții strânsoare.

Pentru tine-mi bate tare, tare, inima,
În brațele-ți primitoare mereu aș sta
Căci ești dulce ca mierea,
Iubirea ta, e dependența mea.

La poarta inimii tale
Îmi las ades poverile
Și tu le faci subit să dispară
Ca fericirea să apară
Pe firmamentul vieții mele.

Când mă iei de mână puișor
Simt că pot să zbor
Până la capătul lumilor,
Greul devine imediat ușor.

La tine în suflet m-aș ascunde
Acolo unde lumina ar putea pătrunde
Chiar și când ceru-ar fi non-stop înnorat,
M-aș cuibări într-un colțișor cald
Și nu aș mai pleca de-acolo niciodat'
Căci te iubesc cu-adevărat!

Toate drepturile rezervate * Crisastemis
Din Volumul - Înger solitar

Să plouă... !

Dă Doamne să plouă
O oră, două, cât vrei Tu,
Să se curețe Pământu'
De răutate și de ură;

Să plouă tare, fără măsură,
Cu iubire pură peste întreaga fire
Câteva zeci de minute-n șir,
Să se umple-al Fericirii Potir degrabă!

Dezleagă Doamne blestemul pus
Peste poporul care încă Îți e supus!
Dărâmă Zidul Nedreptății,
Deschide lacătul Porții Dreptății!

Dă izbăvire din cuștile tristeții
Oamenilor buni
Care Îți Preaslăvesc Numele
De luni până luni!

Pe cei ce se cred a toate stăpâni
Mustră-i Doamne, nu-i lăsa
Să distrugă planeta aceasta
Frumoasă ca o stea!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Înger solitar