marți, 28 iulie 2020

Bunule samaritean

Cu tine, doar cu tine,
Aș fugi acum în lume,
Dezbrăcată de temeri,
De tristeți și de dureri,
Îmbrăcată în petale albe
De flori de nu-mă-uita
Din cap până-n picioare,
Cu raze de fericire
În ale sufletului buzunare;

Cu inima plină de iubire,
Pe-aceeași linie de plutire
Pe care stai și tu
Aș sta până-n ceasu' morții,
Ca în ultimul capitol al cărții
Pe care-am scris-o împreună
Acum o lună și ceva...

Cu tine mi-aș petrece noaptea asta
Și alte mii și mii de nopți,
Vin dulce din struguri copți
Ți-aș da deseori să bei
Ca să te pierzi în ochii mei,
Să nu-ți pese de alte femei
Chiar dacă te-ar adora...

Cu tine, doar cu tine-aș vrea
Să fiu în zilele care vor urma,
În viața asta, în viețile viitoare,
Căci iubirea-mi pentru tine
N-are limite, nici hotare,
E mare cât un ocean,
Bunule samaritean... !

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Înger solitar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu